021 9031

Cum să realizezi o izolație tavan cu spumă poliuretanică?

izolatia tavanului cu spuma

Știai că punțile termice și în special tavanul, îți consumă circa 25% din căldura casei tale? Dacă ai ști cât te costă acești 25%, cu siguranță nu ai mai lăsa casa să lucreze la fel, complet neizolată. Lucrările de izolare a unei locuințe au în vedere etansarea tuturor punților termice, astfel încât eficiența energetică să crească, iar în această discuție intervine și eficiența materialului de izolare. Discutăm astăzi despre izolarea punților termice, cu accent pe ideea de izolație tavan cu spumă poliuretanică, în funcție de tipul elementului de construcție.


 

De ce este importantă izolația tavanului?

 

Izolația tavanului este importantă deoarece tavanul, fie el ca structură planșeu sau tavan de cameră, reprezintă o punte termică cu potențial ridicat de pierdere a căldurii.
 
punti termice planseu
 
Acest lucru înseamnă de fapt că prin zonele acestea se produc schimburi de temperaturi cu exteriorul, ca urmare a unui circuit al aerului, explicat prin simple legi ale fizicii. Aerul cald, fiind cu mult mai ușor față de aerul rece, tinde să se ridice, locul acestuia fiind luat de aerul rece din vecinătatea acestuia. Dacă aerul cald se pierde prin nivelul superior, iar aerul rece îl înlocuiește, atunci putem înțelege de ce o cameră se răcește rapid și de ce aceasta nu mai este eficientă din punct de vedere termic. De aici provine și senzația permanentă de frig și de umezeală, în ciuda eforturilor ridicate de încălzire a incintei respective.

 

Unde se poate face izolația tavanului?

 

Pentru a preîntâmpina pierderile masive de căldură, se poate face un audit energetic al clădirii pentru a vedea exact pe unde se observă cea mai mare pierdere de căldură. În urma acestui audit, care va evidenția și punțile termice, se poate trece la izolarea tavanelor, în funcție de tipul acestora. Am enumerat în continuare câteva dintre tipurile de izolație a tavanului:

 

Izolație tavan subsol

 

Tavanul subsolului reprezintă elementul constructiv care delimitează zona subsolului (parțial îngropat sau total îngropat) de clădirea realizată la nivelul solului. Există diferențe mari de temperatură între structurile aflate sub cota zero și construcția efectivă, peste această valoare, iar cel mai adesea, temperaturile reci tind să acapareze spațiile. Din acest motiv este nevoie de o izolare corectă realizată la nivelul acestor elemente, astfel încât clădirea să fie eficientă din punct de vedere energetic.
 
izolatie tavan subsol
 
Deși există nenumărate tipuri de izolații, spuma poliuretanică este cea mai potrivită soluție, mai ales când vine vorba despre elemente constructive în plan orizontal. Spuma are o densitate potrivită, un timp de expandare care permite umplerea spațiilor și o rezistență ridicată în ceea ce privește transferul termic.

Noi recomandăm ca folosirea spumei poliuretanice pentru o izolație tavan subsol să se facă într-o grosime de 5-10 cm, iar ca tip de material recomandăm spuma poliuretanică cu celula închisă pentru izolație tavane. În acest fel, tavanele peste subsol vor fi izolate în mod corect, fără a lăsa posibilitatea aerului rece să influențeze temperatura pardoselii de pe suprafața superioară. Ca răspuns, pardoseala va fi cu câteva grade mai caldă, oferind astfel confort termic la nivelul picioarelor, fără a mai fi nevoie de o încălzire suplimentară sau de instalarea unor sisteme speciale de încălzire.

 

Izolație tavane camere și planșeu pod

 

Izolația tavanelor camerelor este foarte importantă, deoarece ea are proprietatea de a menține la interior căldura, protejând în special zonele predispuse transferului termic. Tavanele care constituie planșeu peste pod sunt adesea responsabile de o trecere mai rapidă a aerului cald spre exterior, iar din acest motiv este important să izolăm aceste suprafețe, creând astfel o barieră împotriva pierderii aerului cald.
 
izolatie tavan pod
 
Izolația planșeului pod și a tavanelor camerelor se face cu ajutorul spumei poliuretanice cu celulă închisă, cu grosime de circa 5-10 cm. Astfel se asigura un strat suficient pentru a acoperi suprafețele și pentru a le sigila, astfel încât acestea să nu mai permită pierderea aerului cald în pod.

 

Izolație planșeu mansarde încălzite- izolație planșeu camere

 

Chiar și planșeele de legătură între mansarda încălzită și camere trebuie să fie supuse lucrărilor de izolare, așa că cea mai avantajoasă metodă este aceea de a folosi spumă poliuretanică cu celulă deschisă, în grosime de circa 10-20 cm.
Spuma poliuretanică cu celula deschisă se folosește într-o grosime mai mare de strat deoarece această structură este mai puțin densă și compactă. Avantajul acestui material este acela că oferă flexibilitate, fiind un material cu duritate mică, adică este o spumă moale.
 

 
Spuma poliuretanică cu celulă deschisă este permeabilă trecerii aerului și tocmai din acest motiv se folosește o grosime mai mare a stratului, tocmai pentru a oferi o izolare cât mai bună.
Un alt lucru important este ca spuma poliuretanica cu celulă deschisă asigură o izolare fonică excelenta. Acest lucru este esențial când planșeul mansardei este pe structură de lemn. Nu vei mai auzi astfel zgomotele din mansardă.

 

Izolație tavan pod neîncălzit(astereala)

 

Podurile nelocuite sunt în general folosite pentru depozitarea unor lucruri, iar din acest motiv apare și faptul că ele nu necesită a fi încălzite. Chiar dacă nu sunt încălzite însă, acest lucru nu înseamnă că trebuie să le lipsim de izolație, ci din contră, aceasta devine o necesitate. Necesitatea de a instala o izolație tavan pentru poduri neîncălzite vine din faptul că trebuie să menții o temperatură optimă la nivelul etajelor superioare, iar pentru a face acest lucru este nevoie de un material de izolare potrivit, care să permită aerisirea, dar care să nu permită trecerea căldurii spre exterior.
 
izolatie celula deschisa pod
 

O izolație tavan într-un pod neîncălzit va avea rolul de a păstra căldura în interiorul podului, contând foarte mult grosimea materialului de izolare utilizat. În cazul spumei poliuretanice, noi recomandăm utilizarea spumei poliuretanice cu celulă deschisă, cu grosime de circa 10-20 cm. Va trebui ca înainte de începerea lucrărilor să golești podul, pentru a aplica în mod corect materialele, astfel încât acestea să poată expanda corespunzător. Va trebui de asemenea să ai în vedere și eventualele lucrări de reabilitare și reparații la exterior, tocmai pentru a nu pierde material prin eventualele breșe apărute.

 

Izolație tavan mansardă(astereala)

 

Izolația la nivelul mansardei asigură un plus de eficiență în ceea ce privește pierderile de căldură, iar pentru a spori protecția se poate folosi spuma poliuretanică cu celulă închisă, într-o grosime de strat de circa 7-10 cm. Cel mai mare avantaj pe care îl oferă în acest caz spuma poliuretanică este acela că materialul poate fi distribuit cu ușurință, în mod egal, fără pierderi semnificative, ci chiar aproape de zero. Spuma poliuretanică se aplică cu ușurință, iar în cazul spumei poliuretanice cu celulă închisă expandarea nu este semnificativă, drept pentru care nu vor exista nici pierderi la tăiere.
 

 
O izolație la tavanul mansardei realizată cu spumă poliuretanică este o soluție perfectă chiar și pentru mansardele care prezintă forme neregulate, care ar putea pune probleme altor materiale, precum vata minerală bazaltică, vata minerală de sticlă sau polistirenul extrudat. Toate aceste materiale ar avea pierderi în timpul punerii în operă, lucru care nu se va întâmpla prin folosirea spumei poliuretanice cu celulă închisă pentru izolație tavan.

 

De ce să alegi spuma poliuretanică pentru izolație tavan de orice tip?

 

Spuma poliuretanică înglobează o serie de avantaje notabile, pe care noi ca specialiști le evidențiem întotdeauna, deoarece spuma poliuretanică este materialul de izolare al viitorului. Caracteristicile sale de calitate, durabilitate și eficiență ies în evidență, drept pentru care este nevoie de înțelegerea corectă a avantajelor spumei poliuretanice pentru realizarea izolațiilor de orice tip.

  • Material economic, fără pierderi

  • Spuma poliuretanică este un material care se poate aplica cu ușurință și care demonstrează faptul că nu suferă pierderi semnificative, care s-ar putea concretiza în costuri ridicate.
     
    izolatie plafon spuma
     
    Față de vata bazaltică sau polistiren, care trebuie tăiate la dimensiune și mai apoi retușare, spuma poliuretanică se aplică simplu și concis cu ajutorul echipamentelor speciale, lăsând în urmă lucrări de izolație tavan cu adevărat profesionale.

  • Material care nu întreține arderea, sigur pentru locuințe

  • Spuma poliuretanică nu întreține arderea, iar acest criteriu este foarte important atunci când vine vorba despre locuințe.
     

     
    Trebuie să știți faptul că nici vata minerală de sticlă și nici vata minerală bazaltică nu întrețin arderea, însă aceste materiale sunt mult mai putin eficiente decât spuma, drept pentru care nu rentează o investiție mai mare, dar cu rezultate similare.

  • Spuma poliuretanică este un material durabil

  • Dacă vrei o izolație tavan care să reziste în timp și care să aibă rezultatul scontat, atunci spuma poliuretanică este o soluție perfectă. Spuma poliuretanică nu suferă contractări și dilatări în timp, sub efectul factorilor climatici, și este un material care după întărire capătă durabilitate.
     
    spuma poliuretanica tavan
     
    În plus, fiind într-un mediu protejat, în care posibilitatea lovirii sau a șocurilor mecanice este mică, o astfel de izolație tavan cu spumă poliuretanică se va dovedi a fi foarte avantajoasă.

  • Material relativ ieftin, costuri mai reduse comparativ cu alte materiale de izolare

  • Atunci când ai un buget stabilit pentru o izolație tavan, vei vedea că materialele au prețuri diferite.
     
    spuma poliuretanica pret
     
    Firește, fiecare material are proprietățile sale, însă spuma poliuretanică este un material foarte eficient și chiar mai ieftin decât alte produse similare(atentie! montate corect, cu folii de difuzie vapori, benzi de etanșare, dimensionare corespunzătoare, etc).

  • Material ușor, care nu influențează greutatea proprie a construcției

  • Faptul că spuma poliuretanică nu afectează greutatea construcției este important la un anumit nivel, mai ales dacă ești interesat să ai în vedere păstrarea locuinței în standardele recomandate de către proiectant. Spuma poliuretanică pentru izolație tavan este foarte ușoară, iar din acest motiv ea nu va influența în mod negativ greutatea proprie a construcției, ci din contră, pozitiv, la nivel de eficiență energetică.

  • Material de izolare termică și fonică

  • Atunci când realizezi o izolație tavan cu siguranță ai în minte nu doar eficiența energetică, ci și pe cea care vizează izolarea fonică. Cu siguranță spuma poliuretanică nu va funcționa precum un sistem special de izolare fonică, însă vei vedea că aceasta are caracteristici foarte bune atunci când vine vorba despre reducerea nivelului zgomotului. Pe de altă parte, spuma poliuretanică, fie ea cu celulă închisă sau cu celulă deschisă, se va comporta exemplar la nivel de izolare termică, fiind cel mai bun material din acest punct de vedere, la o analiză comparativă a materialelor de acest tip.

 

Ce ar trebui să mai ai în vedere când realizezi o izolație tavan

 

Indiferent de tipul izolației de tavan, fie că vorbim despre planșee peste subsol, demisol sau planșee mansardă, este important ca întotdeauna să ai în vedere câteva etape foarte importante, care țin de felul în care se va comporta izolația ta.
Asigură un strat suport curat, fără praf și fără alte impurități care ar putea crea probleme din punct de vedere al aderenței. Practic stratul suport trebuie să fie curat, fără grăsimi și fără praf. Indiferent de tipul stratului suport, va trebui să te ocupi de o curățare temeinică, protejând astfel și zona, dar și materialul de izolare de eventuale probleme.
Asigură un strat suport fără fisuri sau goluri. Golurile trebuie să fie verificate, pentru a nu conduce la pierderi inutile de material. Din acest motiv se recomandă ca suprafețele pe care se realizează izolația să fie bine inspectate, mai ales dacă vorbim despre izolație tavan mansardă, pentru a fi siguri că nu există zone care să permită pierderea materialului în exterior.
 
Termoizolație cu spumă poliuretanică
 
Apelează la o echipă de specialiști pentru montajul spumei poliuretanice, și cere informații despre material, despre tipul acestuia, dar și despre grosimile recomandate de aplicare, în funcție de tipul elementelor de construcție. Fiecare situație este diferită, așa că este important ca izolația să fie aleasă în mod corect, pentru un plus de eficiență.

 

Concluzie

 

Eficiența energetică a unei locuințe are în vedere mai mult decât orice izolarea corectă a elementelor de construcții. O simplă analiză prin termografie îți poate arăta care sunt cele mai periculoase punți termice și cum are loc transferul de căldură prin acestea. Planșeele peste subsol, planșeele camerelor și planșeele pentru pod sau mansardă sunt punți termice binecunoscute, care au nevoie să fie izolate folosind material performante.
Pentru a rezolva și chiar preîntâmpina aceste situații, poți apela la spuma poliuretanică pentru izolație tavan, ocupându-te astfel de punțile termice orizontale care pun probleme clădirii tale, din punct de vedere energetic. Spume poliuretanică îți va garanta astfel o lucrare de calitate, eficientă, rezistentă și durabilă, care să acopere nevoile casei tale în ceea ce privește protecția împotriva transferului termic, mai ales în timpul iernii, atunci când consturile aferente încălzirii sunt cu adevărat mari.
Apelează la specialișii Isoterm pentru o ofertă personalizată sau pentru informații cu privire la materiale. Un consultant îți va recomanda materialul de care ai nevoie, dar și grosimea de strat necesară și te va ghida prin procesul de punere în operă a materialului. Contactează-ne!

 
Ți-a plăcut acest articol? Dacă da, poți citi și despre modul in care poti face o izolatie fonica de calitate…