Spuma poliuretanică aplicată corect – Izolarea termică a unei locuințe, a unei clădiri cu destinație comercială sau a unui spațiu industrial este o investiție strategică, am putea-o numi, pentru că ne interesează efectele procedurii pe termen lung. Izolarea termică cu spumă poliuretanică influențează direct confortul, eficiența energetică, costurile lunare cu utilitățile și chiar valoarea proprietății pe piață, așadar prezintă o varietate de avantaje.
În ultimii ani, tehnologiile moderne în materie de termoizolație au devenit din ce în ce mai avansate, iar în vârful acestui progres se află spuma poliuretanică, precum cea pe care noi o oferim pentru un spectru amplu de lucrări.

De multe ori însă apare în cazul beneficiarilor întrebarea cu privire la alegerea materialelor, iar pentru persoanele fără pregătire de specialitate poate fi dificil să înțelegi cum pot 10 cm de izolație cu spumă poliuretanică aplicata corect să fie superiori unei izolații de 20 cm cu polistiren. Discutăm astăzi despre izolatia cu spumă poliuretanică, făcând comparație cu izolarea cu polistiren, pentru o înțelegere mai bună a diferențelor.
De ce spuma poliuretanică aplicată corect e mai eficientă decât 20 cm de polistiren – și cum îți garantezi calitatea execuției
Spuma poliuretanică este superioară polistirenului din aproape toate punctele de vedere, sau am putea spune, în toate aspectele care contează într-un sistem de izolație eficient. În primul rând, are un coeficient de conductivitate termică mai mic, ceea ce înseamnă o capacitate mai mare de a menține căldura în interior pe timp de iarnă și de a o ține afară vara.

Apoi, spre deosebire de plăcile de polistiren, care se montează prin lipire și pot lăsa rosturi sau punți termice, spuma se aplică prin pulverizare și creează un strat continuu, etanș, fără rosturi, goluri sau întreruperi care să constituie zone de pierdere a temperaturilor. Un beneficiu însemnat, spuma aderă perfect la orice suprafață (chiar și pe suprafețe neregulate, verticale, înclinate sau în zone cu acces redus) și are o durată de viață mult mai mare, fără riscul de tasare sau desprindere în timp. Dincolo de cifre și specificații tehnice, avantajul major constă în faptul că, aplicată corect, spuma oferă un grad de protecție termică pe care polistirenul nu îl poate egala, nici măcar în straturi duble.
Conductivitatea termică sau cum să traduci coeficientul λ în bani economisiți
Coeficientul lambda (λ) face referire la capacitatea unui material de a conduce căldura. Practic, cu cât această valoare este mai mică, cu atât materialul este mai eficient ca izolator termic. Acum să privim comparativ cele două materiale din acest punct de vedere:
Spuma poliuretanică are un coeficient lambda de conductivitate termică de doar 0.020 – 0.025 W/mK, ceea ce înseamnă pierderi minime de căldură prin pereți, acoperiș sau planșee.
Polistirenul expandat, chiar și la grosimi mari de 20 cm, ajunge la 0.038 – 0.045 W/mK, adică aproape dublu.

Pe termen lung, diferența înseamnă facturi mai mici la energie și o amprentă de carbon redusă, așadar beneficii însemnate atât pentru clădire și ocupanții, ei cât și pentru mediu. Eficiența spumei poliuretanice însă nu vine doar din material, ci și din modul în care este aplicată, fiind nevoie de o echipă specializată care să aplice spuma poliuretanică fără întreruperi, fără punți termice.
Etanșeitatea și eliminarea completă a punților termice
Unul dintre punctele slabe ale polistirenului este faptul că se montează în panouri sau plăci, iar acest lucru conduce la apariția de rosturi. Chiar și atunci când sunt bine lipite și chituite, aceste rosturi pot deveni surse de pierderi de energie și infiltrări de aer rece sau umiditate.

Spuma poliuretanică, pe de altă parte, se aplică prin pulverizare și aderă la orice formă sau material. Spuma poliuretanică aplicată corect expandează instantaneu la contactul cu supeafața, creând un strat monolit, fără discontinuități. Etanșarea este completă, astfel că nu rămân spații libere, nu se creează punți termice, iar eficiența este constantă pe toată suprafața izolată.
Dacă te întrebi unde este utilă o astfel de caracteristică, atunci doar gândește-te la izolarea termică a mansardelor, a zonelor greu accesibile sau la structuri metalice neregulate unde este complicat să izolezi cu polistiren și unde poți folosi cu succes spuma poliuretanică.
Comportament în medii umede și prevenirea condensului
Într-un climat temperat-continental, în care se poziționează și țara noastră, unde umiditatea și diferențele mari de temperatură sunt constante, protecția împotriva condensului este unul dintre punctele pe care materialul izolator trebuie să le acopere. Polistirenul, deși nu absoarbe apă direct, permite infiltrarea apei între rosturi și poate duce la acumulări în spatele panourilor. De la acumularea apei la condens și mucegai este doar un pas, iar pentru remedierea problemei este nevoie ca izolația să fie eliminată, decopertând panourile, și curățând zona, lăsând-o să se aerisească.
Spuma poliuretanică, în special spuma poliuretanică cu celulă închisă, este hidrofobă și funcționează inclusiv ca barieră de vapori, astfel că nu va mai fi necesar să completezi cu alte materiale. Izolația cu spumă poliuretanică elimină riscul de condens, previne apariția mucegaiului și contribuie la un climat interior sănătos. Mai mult, izolația cu spumă poliuretanică protejează materialele structurale de efectele umidității, extinzând durata de viață a clădirii.
Stabilitate și rezistență la îmbătrânire
Unul dintre avantajele majore ale spumei poliuretanice folosite pentru izolare este stabilitatea în timp, chiar și în condiții de expunere la intemperii. Odată întărită, spuma poliuretanică nu se tasează, nu se contractă și nu-și pierde proprietățile izolatoare. Testele de laborator și studiile efectuate la lucrări deja realizate arată o durată de viață de peste 30-50 de ani, timp în care performanțele rămân aceleași, fără fluctuații sau modificări.

Polistirenul, în schimb, este sensibil la compresiune, dar și la razele UV. În timp, polistirenul, indiferent de tipul lui, poate să se deformeze, să se desprindă de pe suprafețe sau să necesite înlocuire parțială. Acest lucru implică adesea costuri de întreținere mai mari și riscuri de degradare a suprafețelor, aspect deosebit de important mai ales în cazul fațadelor.
Grosime vs performanță- less is more
Ajungem și la subiectul care ne interesează cel mai mult în discuția noastră și anume raportul grosime-performanță. În mod uzual se recomandă ca spuma poliuretanică să fie dispusă în straturi de minim 5-7 cm, pentru a asigura izolarea termică eficientă a elementelor de construcție. Cu doar 8-10 cm de spumă aplicată corect se poate atinge același nivel de izolare ca la 20 cm de polistiren.

Acest lucru înseamnă că spațiul nu este afectat de modificările generate de izolație și că păstrezi spațiul util, fără a încărca inutil structura. Poți așadar să izolezi eficient spații cu dimensiuni mici, unde este necesar să păstrezi fiecare centimetru, cum ar fi spre exemplu în cazul podurilor, a mansardelor sau a spațiilor tehnice și nu numai.
Vrei o ofertă personalizată pentru o izolație de calitate? Hai sa discutăm!
Izolarea cu spumă a containerelor vizează următoarele direcții:
Spuma poliuretanică aplicată corect – Beneficii imediate
Analiza deosbirilor dintre materiale se reflectă chiar și la nivelul beneficiilor. Iată ce diferențe există și la acest nivel și de ce spuma poliuretanică este alegerea firească.
Aplicare rapidă și eficiență logistică
Unul dintre marile avantaje ale spumei poliuretanice este viteza de execuție la nivelul lucrărilor. Precum am menționat și în articolele anterioare, aplicarea se face într-un singur pas, fără timpi de uscare între straturi, fără tencuieli sau adezivi. Practic, echipa noastră este pregătită să poată izola o locuință de dimensiuni medii într-o singură zi.

În cazul polistirenului, pe de altă parte, observăm că lucrările implică procese laborioase de muncă, dar și un disconfort generat major. Etapele de lucru presupun măsurarea suprafețelor, tăierea plăcilor de polistiren la dimensiune, montajul acestora, aplicarea plasei pentru armare, tencuirea suprafețelor și în final respectarea timpului de uscare. Fiecare etapă consumă timp și bani și poate fi afectată de condițiile meteo, iar în plus cantitatea de deșeuri de construcții este uriașă, necesitând alte costuri cu ridicarea lor de către echipe specializate.
Rezistență mecanică și protecție la șocuri
Spuma poliuretanică poate fi de două feluri: spumă poliuretanică cu celulă închisă și spumă poliuretanică cu celulă deschisă. Spuma poliuretanică cu celulă închisă oferă o rezistență mecanică ridicată, fiind rezistentă la lovituri, vibrații sau forță moderată de compresiune. Această caracteristică este importantă în special pentru suprafețe expuse la trafic intens sau vibrații, cum sunt pardoselile industriale, pereții interiori ai containerelor sau tavanele tehnice.

Polistirenul, în schimb, este ușor de deteriorat din punct de vedere mecanic. Un impact accidental cu un obiect dur îl poate fisura sau deforma, reducând astfel eficiența ca izolație termică, ceea ce înseamnă că devine necesară repararea suprafețelor.
Adaptabilitate la forme arhitecturale complexe
Una dintre cerințele pe care le ridică spațiile este cea care ține de prezervarea aspectului acestora. Dacă vorbim despre o clădire cu o arhitectură complexă, de coloane sau alte elemente al căror aspect trebuie să fie păstrat, izolarea termică cu spumă poliuretanică este cea mai bună soluție. Fiind aplicată prin pulverizare, ea poate acoperi suprafețe curbe, muchii, colțuri ascuțite, grinzi, țigle sau alte forme neregulate fără pierderi de material și fără reducerea eficienței din punct de vedere termic.

Aceeași flexibilitate este imposibil de atins cu panouri rigide din polistiren, care necesită decupaje, ajustări și implică deseori pierderi de material și o etanșare deficitară. Polistirenul nu este flexibil sau maleabil, iar din acest motiv este recomandată utilizarea doar la suprafețe plane.
Performanță acustică superioară
Datorită densității și structurii celulare, spuma poliuretanică este un material care absoarbe eficient zgomotele de impact și sunetele aeriene. Dacă locuiești în zone urbane cu trafic ridicat sau în zone industrializate, crește și nevoia de a beneficia de o izolare eficientă a spațiilor din punct de vedere fonic, iar spuma poliuretanică poate acoperi acest aspect. Comparativ cu spuma poliuretanică, polistirenul oferă o protecție fonică minimă și este frecvent combinat cu alte materiale atunci când se dorește atenuarea zgomotului, cum ar fi panourile din gips-carton.
În plus, spuma poliuretanică poate fi folosită ca strat complementar la alte tipuri de izolație. De exemplu, se poate aplica peste vată minerală, între grinzi de lemn, obținându-se astfel performanțe termice superioare. Acest tip de versatilitate nu se regăsește la fel de ușor în cazul polistirenului, care are un rol limitat și nu se comportă bine în combinație cu materiale absorbante.
Cum știi că izolația cu spumă poliuretanică este una de calitate?
Adoptarea ideii de izolare termică apare fie ca urmare a acoperirii unor anumite nevoi punctuale (umiditate crescută, temperaturi scăzute la interior etc.) sau ca urmare a nevoii de aliniere la cerințele actuale în ceea ce privește eficiența termică a clădirilor. Dacă deja ai realizat un audit, iar acesta a evidențiat nevoia de izolare, atunci spuma poliuretanică este o soluție potrivită. O izolație cu spumă aplicată corect are următoarele caracteristici vizibile:
- Dispunere în strat uniform, fără goluri sau zone neacoperite;
- Grosime constantă, măsurabilă cu șubler sau alt instrument de măsurare;
- Aderență perfectă la suport, fără zone cu material desprins;
- Suprafață dură, fără friabilitate sau exfoliere.
Optimizarea investiției: când se amortizează lucrările cu spumă față de polistiren
Deși spuma pare inițial mai costisitoare la un calcul per metru pătrat, investiția se amortizează mult mai repede datorită reducerilor semnificative la nivelul pierderilor de căldură, datorită economiilor constante la energie (gaze, electricitate), datorită duratei de viață net superioare și lipsei nevoii de reparații sau înlocuire parțială.
Dacă facem un calcul estimativ pe termen lung, să spunem un minim de 10-15 ani, izolația termică cu spumă poliuretanică devine o soluție mai ieftină și mai eficientă, mai ales dacă iei în calcul și timpul redus de aplicare și lipsa costurilor ascunse post-aplicare.

Atunci când comparăm spuma poliuretanică aplicată corect cu 20 cm de polistiren, alegerea devine evidentă, din orice punct de vedere am privi lucrurile. Vorbim despre o eficiență termică mai ridicată la clădirile izolate termic cu spumă poliuretanică, despre o aplicare mai rapidă, o etanșare superioară, un comportament exemplar la umezeală și, desigur, durabilitate pe durata a zeci de ani.
Echipa Isoterm îți asigură reușita lucrării
Aplicarea spumei poliuretanice este o operațiune tehnică ce necesită echipamente profesionale și experiență. Oricât de bun ar fi materialul, dacă este aplicat incorect, atunci eficiența va fi compromisă. Aplicarea incorectă presupune grosimi inegale de material, o presiune nepotrivită la nivelul duzei de ieșire sau temperaturi greșite de aplicare.

O echipă de profesioniști, precum echipa Isoterm te poate ajuta să planifici corect și eficient lucrările de izolare termică cu spumă poliuretanică, prin utilizarea corectă a materialului, a dispozitivelor și prin cunoașterea reglementărilor de lucru. Solicită acum oferta de material și manoperă pentru lucrările de izolare termică și bucură-te de avantajele notabile pe care ți le oferă spuma poliuretanică.