021 9031

Spuma Poliuretanică versus Lâna de Oaie

lana de oaie

În domeniul izolării termice am trecut, rând pe rând, prin diferite etape în care diferite materiale au stat în lumina reflectoarelor.

În primă fază izolațiile s-au manifestat sub aspectul anvelopării cu polistiren expandat, pentru ca mai apoi să folosim și alte variante (extrudat, grafitat etc.). De asemenea, a urmat și etapa folosirii intense a vatei de sticlă și a vatei bazaltice, a OSB-ului și rigipsului, dar și a zidăriei cu BCA. Etapa spumei poliuretanice care se întinde până în prezent este cu siguranță una dintre cele mai importante deoarece a reușit să îmbine cele mai performante caracteristici ale unui material izolator cu cerințele de mediu.

 

lâna de oaie

 

Ultimii 2 ani pun însă din nou accentul pe ideea de reîntoarcere la materiale naturale, iar unul dintre acestea este lâna de oaie. Pentru unele persoane lâna de oaie este opțiunea viitorului, în vreme ce multe persoane materialul este costisitor și prezintă câteva neajunsuri. Discutăm în cele ce urmează despre lâna de oaie comparativ cu spuma poliuretanică cu celulă deschisă și spuma poliuretanică cu celulă închisă, despre avantaje și dezavantaje și despre alte detalii importante despre cele două materiale.

 

termoizolatie lână de oaie

 

 

Ce este lâna de oaie și care sunt caracteristicile acesteia?

 

Lâna de oaie a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru realizarea articolelor de îmbrăcăminte și pentru izolare termică, iar cel mai simplu mod de a ilustra acest lucru este să ne gândim la ciobanii plaiurilor mioritice care se păzeau de frig folosind blana de oaie.

Desigur, în construcții nu se folosește lâna de oaie per se, ci aceasta este prelucrată în vederea dispunerii în structură. Procesul presupune colectarea lânii de oaie, proces care se realizează în timpul sezonului în care se tund animalele. Lâna este ulterior spălată și curățată, pentru a îndepărta impuritățile pe care aceasta le colectează. După acest proces este nevoie de separarea fibrelor, pentru ca mai apoi acestea să fie prelucrate mai ușor. Pasul final constă în prelucrarea lânii sub formă de role sau plăci de material izolant, gata pregătite pentru aplicare.

 

lana de oaie izolatie

 

Privind la procesul de recoltare-prelucrare, un avantaj major al lânii de oaie ca material izolant este că este ecologic și biodegradabil, ceea ce îl face o opțiune prietenoasă pentru mediu. De asemenea, are proprietăți izolante bune, ajutând la menținerea temperaturii confortabile în interiorul clădirii. Și totuși, dincolo de aceste aspecte lâna de oaie are și câteva dezavantaje notabile, despre care vom discuta în cele ce urmează.

 

Avantajele lânii de oaie ca material izolator

 

Lâna de oaie este un material ecologic cu proprietăți bune de izolare.

Este important însă să consultați producătorii specifici și să respectați ghidurile de instalare pentru a asigura o performanță optimă a izolației cu lână de oaie într-un anumit proiect.

 

izolatie din lana de oaie

 

Iată care sunt avantajele folosirii izolației cu lână de oaie, pe care ar trebui să le știi:

 

Ușurința în instalare

 

Materialele izolante din lână de oaie sunt adesea ușor de manipulat și de instalat, ceea ce poate reduce costurile și timpul necesar pentru procesul de izolare.

 

cum se monteaza lana de oaie

 

Practic nu va fi nevoie de aparatura speciala sau personal specializat. O puteți instala fără probleme, așa cum se montează și vata bazaltică

 

Proprietăți fonoabsorbante

 

Lâna de oaie absoarbe sunetul, contribuind astfel la reducerea zgomotului și la îmbunătățirea confortului acustic al spațiului interior.

 

Non-alergenică

 

De obicei, lâna de oaie nu provoacă reacții alergice, deoarece este lipsită de substanțe chimice dăunătoare. Aceasta o face o opțiune potrivită pentru persoanele cu sensibilități alergice.

 

Dezavantajele lânii de oaie ca material izolator

 

Lâna de oaie este un material izolant care menține un climat interior bun și confortabil, însă în același timp nu poate fi comparată cu materialele cunoscute de izolare, cum ar fi spuma poliuretanică. Ca o caracteristică a modernității izolațiile se schimbă o dată cu modificările lumii în care trăim (încălzire globală, zone cu frig extrem, poluare, nixe, agenți alergeni etc.). Deși am vrea să ne întoarcem, poate, la metode tradiționale, acest lucru este greu de făcut pentru că lumea a evoluat, la fel și tehnologiile.

Iată care sunt situațiile care pot limita folosirea izolației cu lână de oaie, pe care ar trebui să le știi:

 

Lâna de oaie nu rezistă în condiții de umiditate

 

Lâna nu este un material hidrofug, iar pericolul este acela că izolația se poate deteriora masiv atunci când intră în contact cu sursele de umiditate. Acest lucru este foarte strâns leat și de pericolul de condensare a vaporilor și despre punctul de rouă despre care am discutat în materialele noastre despre spumă poliuretanică.

 

umiditate izolatie lana de oaie

 

Comparativ cu lâna de oaie, spuma poliuretanică pentru izolare (atât spumă poliuretanică cu celulă deschisă cât și spumă poliuretanică cu celulă închisă) funcționează ca o barieră care limitează diferențele de temperatură la nivelul peretelui, împiedicând astfel condensarea. În plus, spuma poliuretanică nu este un material care să se deterioreze cu ușurință, mai ales la umiditate, așadar lâna de oaie prezintă acest inconvenient, de a nu putea fi folosită în zone cu umiditate mare, cum ar fi zone de joncțiune perete-podea sau fundații ori terase de acoperiș.

 

Lâna de oaie se comprimă în timp

 

La fel ca și în cazul vatei bazaltice, lâna de oaie poate suferi comprimări în timp, tasări care pot lăsa anumite zone neacoperite, așadar ineficiente. Practic acest lucru ar presupune refacerea structurii izolatoare după o anumită perioadă de timp, ceea ce înseamnă timp și bani pierduți.

 

comprimare izolatie lana de oaie

 

Comparativ cu spuma poliuretanică care își păstrează structura intactă în timp, lâna de oaie se comportă deficitar din acest punct de vedere. Spuma poliuretanică nu se comprimă nici la nivel de trafic, acolo unde lâna poate întâmpina dificultăți în a-și menține structura.

 

Lipsa protecției împotriva dăunătorilor

 

Una dintre cerințele foarte importante la care răspunde cu succes spuma poliuretanică este faptul că nu permite dăunătorilor să își facă cuiburi și așadar să se reproducă. Vorbim în acest caz despre gândaci, furnici, păianjeni și, poate cel mai important, despre rozătoare, cărora spuma poliuretanică le poate ține piept.

 

molii in izolatia cu lana de oaie

 

Lâna de oaie nu se poate lăuda însă cu aceleași caracteristici, fiind deja cunoscut faptul că aceasta este foarte sensibilă la molii de haine. Desigur, lâna va fi dispusă pe zonele izolate și va fi acoperită cu materialul de finisare, însă este important să știi că în cazul în care există o breșă mică în această structură de finisare ea va putea constitui o poartă de intrare pentru dăunători. În acest fel, dintr-o simplă eroare sau greșeală se poate ajunge la compromiterea întregului sistem de izolare, lucru care poate însemna bani și timp pierdut.

 

Concluzie- aspecte importante ce țin de izolarea cu lână de oaie

 

Având în mine aceste detalii despre caracteristicile izolațiilor cu lână de oaie rămân evidente câteva aspecte importante:

– lâna de oaie poate fi folosită doar pe spații relativ închise, mici, de preferat fără trafic;

– izolațiile cu lână de oaie au nevoie de protecții suplimentare;

– izolațiile cu lână de oaie au nevoie de instalarea unei bariere de vapori si a unei folii anticondens;

– izolațiile cu lână de oaie au nevoie de tratament ignifug;

– este nevoie de verificarea constantă a izolației, pentru că aceasta se poate tasa.

 

Comparație între izolația cu spumă poliuretanică și lâna de oaie

 

Unul dintre parametrii după care ne putem ghida în primă fază cu privire la caracteristicile materialelor, din punct de vedere al izolării, este coeficientul de transfer termic. Coeficientul de transfer termic λ al spumei poliuretanice se încadrează în jurul valorii de 0.021 – 0.028 W/mK, în vreme ce coeficientul lânii de oaie este de peste 0,040 W/ mK. Așadar lâna de oaie se încadrează în mod cert din punct de vederea l acestei caracteristici în zona materialelor tradiționale, fiind un material eficient, dar nu la fel de bun ca spuma poliuretanică.

Un alt aspect foarte important este faptul că spuma poliuretanică izolează perfect, etanșează corect și nu permite trecerea maselor de aer spre exterior, pierzându-se astfel temperatura. Desigur, și lâna de oaie face un lucru similar, însă fibrele, densitatea lor și dispunerea în sine a lânii lasă zone neacoperite, deoarece nu vei putea împinge materialul să umple zonele dificile. Practic spuma poliuretanică este împinsă cu ajutorul aerului comprimat în zone cu acces limitat, iar procesul de expandare ajută la o umplere eficientă. Vata minerală, polistirenul, lâna de oaie, niciun alt material nu pot reuși aceeași performanță precum cea descrisă anterior.

 

spuma poliuretanica vs lana de oaie

 

Unele persoane ar putea aduce în discuție ideea că o casă izolată cu lână de oaie este o casă ecologică, lucru care însă nu este în totalitate bazat pe realitate. Deoarece nu mai construim case din lut și paie, ca să facem și o izolație din lână, nu putem numi casele moderne (hibrid) ca fiind în totalitate ecologice. În plus, chiar dacă spuma poliuretanică nu este un produs al naturii, așadar este sintetică, ea nu influențează negativ mediul înconjurător și nici sănătatea persoanelor care locuiesc într-o incintă izolată termic. Există studii care atestă calitatea spumei poliuretanice, indiferent de tip și riscurile aproape inexistente le folosirii acesteia.

 

Concluzii

 

În final fiecare beneficiar este subiectiv și investește în soluțiile pe care le consideră a fi cele mai eficiente pentru casa sa. Este important însă să fie luate în considerare criteriile ce diferențiază materialele, începând chiar de la cel financiar. Există situații în care lâna de oaie de calitate inferioară este foarte scumpă, fiind vândută sub numele de izolație ecologică. Sau există situații în care lâna nu este naturală, situație care poate fi probată puțin proba cu foc. Este importantă atenția la aceste lucruri, deoarece izolarea este un proces ce presupune o investiție de durată, nefiind o lucrare pe care să o poți realiza în fiecare an.

 

izolati cu isoterm

 

Lâna de oaie poate fi un material izolator destul de bun însă are cu siguranță câteva dezavantaje care pot compromite eficiența sistemului de izolare. Pentru a te asigura că locuința ta este protejată și că te bucuri de confort pentru un timp îndelungat poți opta pentru spuma poliuretanică cu celulă deschisă sau pentru spuma poliuretanică cu celulă închisă.

În ambele situații te vei bucura de un material eficient, rezistent la foc, cu caracteristici foarte bune de izolare și cu o rezistență reală în timp, adică de un plan întreg de abilități care caracterizează o investiție bună.