021 9031

Diferența dintre spuma PUR și PIR

spuma PIR sau PUR

Spuma poliuretanică este materialul cu cele mai bune performanțe termice, iar din acest motiv ea este folosită chiar și în cazul panourilor sandwich izolatoare de tip PUR sau PIR.

Pentru că izolațiile moderne includ materiale cu caracteristici asemănătoare, discutăm în acest material despre diferențele dintre panourile PUR și PIR, dar și avantajele și dezavantajele fiecăruia în parte.

 

Ce sunt panourile izolatoare sau panourile sandwich?

 

Panourile sandwich sunt structuri izolatoare cu dispunere stratificată, fiecare strat având un rol protector, astfel încât construcțiile să poată rezista cât mai bine la fluctuațiile de temperatură. Cel mai adesea zona de mijloc a panourilor sandwich este realizată din vată minerală sau polistiren, însă cele mai utile și eficiente panouri sunt cele pe bază de spumă poliuretanică. La exterior, panourile au dispuse straturi din aluminiu sau tablă laminată, adică materiale cu o structură ușoară, dar în același timp rezistentă.

 

panou sandwich PIR

 

Panourile sandwich cu spumă poliuretanică pot fi de două tipuri și anume panouri cu spumă poliuretanică, a căror acronim este PUR și panouri cu spumă poliizocianurat, a căror acronim este PIR. Fiecare dintre aceste tipuri de panouri aduc avantaje notabile la nivel de izolare termică, reducând costurile și consumurile.

 

Ce sunt panourile izolatoare PUR?

 

Panourile izolatoare pur au un strat de mijloc realizat din spumă poliuretanică și înveliș din oțel sau aluminiu. Spuma poliuretanică din panouri este o spumă rigidă, cu proprietăți izolatoare foarte bune, care conservă temperatura, reducând astfel punțile termice. Panourile cu spumă poliuretanică păstrează același coeficient de transfer termic și permeabilitate la vapori, ceea ce le face deosebit de eficiente.

 

Ce sunt panourile PIR?

 

Panourile PIR se aseamnănă destul de mult cu panourile PUR, însă diferența se face în ceea ce privește materialul. Și panourile PIR folosesc o spumă rigidă pentru izolare, însă aceasta este realizată din poliizocianurat, un material distinct de spuma poliuretanică obișnuită. Practic diferență constă în substanțele chimice ale poliizocianuratului, care reacționează chimic diferite față de spuma poliuretanică, mai ales la nivelul expandării.

 

Caracteristici și diferențe între panouri spuma PUR și PIR

 

Cele două tipuri de panouri izolatoare seamănă destul de mult, iar acest lucru favorizează de multe ori folosirea incorectă a acestora. Distribuitorii de astfel de panouri și vânzătorii le pot încurca, deoarece caracteristicile celor două materiale sunt aparent similare.

 

spuma poliuretanica PUR

 

Totuși, dincolo de unele asemănări, diferența de material este clară și ar trebui că beneficiarii să o înțeleagă, pentru că fiecare material reacționează diferit.

 

Material izolator

 

Spuma poliuretanică, așadar panourile PUR, au proprietăți izolatoare excelente, putând funcționa la fel de bine atât pentru acoperirea nevoii de izolare termică, cât și pentru izolare fonică.

 

comparatie spuma PIR/PUR vs alte materiale

 

Din acest punct de vedere și panourile PIR răspund accelerași cerințe, cu specificația că în cazul PIR, mai ales pe grosimi reduse de strat, se observă o capacitate mai slabă de izolare acustică.

 

Greutate redusă

 

Atât panourile PUR, cât și panourile PIR sunt structuri cu o greutate foarte redusă. Datorită faptului că miezul este realizat dintr-o structură aerată, întregul element are o greutate mică comparativ cu alte materiale izolatoare. Aceste lucruri sunt deosebit de importante atât în ceea ce privește manipularea, transportul și instalarea, dar și influența asupra greutății proprii a construcției.

 

Durabilitate

 

Panourile PUR, dar și panourile PIR sunt o soluție excelentă de izolare, deoarece sunt materiale sintetice rezistente și durabile. Acestea nu se deteriorează în timp și nu își pierd caracteristicile, lucru care le face să fie cu mult mai eficiente decât materialele tradiționale precum vata minerală sau chiar polistirenul.

 

Rezistență la umiditate

 

Așa cum am discutat de-a lungul timpului, spuma poliuretanică este unul dintre materialele care reziste cel mai bine la umiditate moderată.

 

umiditate in beton

 

Panourile PUR sunt tratate pentru a putea permite folosirea acestora chiar și în zone cu umiditate ridicată. În vreme ce panourile PUR  au acest ușor dezavantaj, panourile PIR sunt mai rezistente la umiditate, putând fi folosite chiar și în zone cu umiditate mai ridicată.

 

Costuri de achiziție și costuri pe termen lung

 

Panourile PUR pot avea costuri mai mari de investiție inițială, însă pe termen lung acestea oferă o eficiență crescută în acest sens.

 

cost spuma pir vs pur

 

Și panourile PIR sunt eficiente din punct de vedere al costurilor, însă se poate sesiza faptul că acestea au nevoie de costuri de mentenanță ulterioară, ceea ce se reflectă în costurile pe termen lung.

 

 

Avantaje și dezavantaje PUR și PIR

 

Pentru că există doua materiale cu caracteristici distincte, poate fi dificil uneori să le separi pentru a vedea care dintre acestea se potrivesc cel mai bine cerințelor de izolare pe care le ridică proiectul tău. Cea mai bună soluție este să discuți cu specialiști în domeniu, care să îți poată recomanda materialul potrivit, în funcție de caracteristicile sale. Inginerul proiectant, spre exemplu sau specialiștii în domeniul izolațiilor te pot îndruma cu privire la decizie, pentru a fi sigur că te bucuri pe deplin de avantajele materialelor.

 

Avantaje panouri PUR

 

Cel mai mare avantaj pe care îl aduc panourile PUR este  cel al izolării termice foarte eficiente. Prin aceasta sunt reduse foarte mult punțile termice. Punțile termice sunt zone ale construcțiilor prin care pot avea loc schimburi de temperatură cu exteriorul, iar acestea au nevoie de acoperire sau umplere cu ajutorul unui material izolator. În cazul spumei poliuretanice aceasta are un coeficient mic de conductivitate termică, lucru care înseamnă o protecție mare împotriva schimburilor de temperatură.

 

de ce sunt mai bune panourile PUR

 

Un alt avantaj major al panourilor PUR este acela că vorbim despre panouri prefabricate care se instalează cu ușurință și care oferă aceleași caracteristici de izolare ca și spuma aplicată prin pulverizare.

De asemenea, panourile PUR sunt rezistente la incendiu și oferă un timp potrivit pentru intervenții, în situații particulare. Panourile PUR sunt și reciclabile, datorită capacității de refolosire a materialelor. Nu trebuie uitat faptul că panourile au miezul din spumă poliuretanică și înveliș din oțel, un material care poate fi cu ușurință reciclat, astfel încât să fie reduse de tot pierderile.

Ca și în cazul spumei poliuretanice cu aplicare prin pulverizare, panourile PUR sunt rezistente la umezeală și nu permit acesteia să se infiltreze în structura de rezistență a construcției.

 

Avantajele panourilor PIR

 

Panourile PIR sunt deosebit de avantajoase în contextul izolării termice, având o rezistență bună și la umiditate. Poliizocianuratele sunt foarte des folosite în industrie, datorită proprietății acestora de a fi disociate în compuși precum poliuretanii. De aici vine practic și asemănarea foarte mare cu spuma poliuretanică și de aceea avantajele par uneori să nu se diferențieze. Structurile polimerice de tip PIR sunt însă diferite de poliuretani (PUR), iar acest lucru se vede cel mai adesea și în costuri.

 

 

Izolație spuma poliuretanica PUR

 

 

Spuma poliuretanică este un material de izolare care câștigă din ce în ce mai mult teren, chiar și în detrimentul unor materiale mai cunoscute și presupus mai ieftine. Acest lucru se datorează caracteristicilor foarte bune în ceea ce privește eficiența energetică și coeficientul de transfer termic.

Poliuretanul, cunoscut sub numele de spumă PUR, este un polimer de înaltă clasă obținut prin combinarea poliolului cu izocianatul. Spuma poliuretanică este produsă direct pe șantier datorită utilizării unor mașini speciale de spumare. Datorită parametrilor variabili, sistemele poliuretanice sunt disponibile în mai multe versiuni, ceea ce face din spuma PUR un material termoizolant universal pentru toate suprafețele.

spuma poliuretanica sprayata PUR

 

Alege spuma poliuretanică dacă vrei să te bucuri de o izolație eficientă, sigură și dureabilă, a cărei proprietăți să aducă casei tale economii și confort. Chiar dacă în primă fază poate părea o investiție mai mare, în realitate izolația PUR oferă un grad sporit de confort și o rezistență ridicată în timp. În termeni de durabilitate vorbim despre izolații care se mențin pe întreaga durată de exploatare a construcției, reușind astfel să aducă un mare plus.

Nu trebuie uitat nici faptul că izolarea cu spumă poliuretanică sporește valoarea proprietății și te ajută să încadrezi clădirea într-o clasă superioară din punct de vedere al eficienței energetice.

 

spuma pur si pir

 

Discută cu consultanții noștri despre beneficiile pe care le aduce spuma poliuretanică și despre condițiile de utilizare ale spumei poliuretanice cu celulă închisă sau deschisă. Bucură-te de o soluție eficientă de izolare și investește în confortul tău pe termen lung.