Am discutat de-a lungul timpului despre izolarea locuințelor cu spumă poliuretanică, așa că a venit vreme să discutăm și despre spațiile dificile care țin de aceasta. Subsolurile și demisolurile reprezintă acele zone ale clădirii care sunt expuse unor solicitări mari, atât în ceea ce privește aspectul mecanic, cât și în ceea ce privește izolarea. Ne-am propus ca în acest material să discutăm despre toate detaliile care țin de izolarea subsolului folosind spumă poliuretanică, pentru o mai bună înțelegere a nevoii de realizare a acestora.
Ce sunt subsolurile?
Subsolurile sunt în general spații tehnice, cu rol de depozitare, poziționate sub cota zero a clădirii. Din cauza faptului că aceste incinte se află în contact direct cu solul, fiind în cea mai mare parte îngropate, este nevoie de soluții eficiente de izolare, pentru protejarea interioarelor.
În aceste cazuri este nevoie de izolare atât în ceea ce privește aspectul termic, cât și în ceea ce privește aspectul hidroizolării, deoarece umiditatea foarte mare a solului va conduce către apariția condensului și a mucegaiului. În plus, pot apărea probleme și la nivelul structurii de beton, sau la nivel de armături.
Din fericire spuma poliuretanică acționează ca un izolant pentru ambele situații însă este recomandată și folosirea unei hidroizolații exterioare, de-a lungul pereților subsolului, la contactul dintre beton și pământ, tocmai pentru a fi siguri că apa nu pătrunde în structură din exterior.
De ce este importantă izolarea subsolului?
Subsolurile, alături de fundații, sunt realizate în general din elemente din beton. Pentru a face față împingerii laterale a pământului, dar și eforturilor de forfecare, este nevoie de o armare temeinică a acestor elemente structurale.
Practic construirea unui subsol sau demisol se face dependent de un studiu geotehnic, prin care sunt analizate caracteristicile pământului. În cazul solurilor coezive nu există probleme de construire, însă dificultățile apar în cazul solurilor cu particule necoezive, cu pungi de aer sau apă sau chiar cu distribuții inegale de straturi.
SOLICITĂ O ESTIMARE DE COST
Studiul geotehnic este parte integrantă a proiectului tehnic a unei locuințe, iar pe baza celor două documente se obțin avizele de construire. În proiectul tehnic, se evidențiază și materialele folosite pentru construirea unui subsol (beton și tip de armătură), dar și materialele ce pot fi folosite pentru izolare. În cele mai multe dintre cazuri, spuma poliuretanică este cea mai bună opțiune pentru izolarea subsolului, grație avantajelor multiple pe care le oferă acest material.
Importanța izolării subsolului vine din faptul că acest element constructiv se află în contact direct cu solul și așadar și cu apa existentă în acesta. Armăturile din beton au rolul de a prelua încărcările de întindere din încovoiere pe care nu le poate prelua betonul (betonul rezistă foarte bine doar la compresiune și foarte puțin la întindere). De asemenea, ele au rolul de a acoperi capacitatea portantă a clădirilor în cazul unor solicitări extreme, precum în cazul seismelor.
Dacă apa se infiltrează în beton, în capilaritatea acestuia, este foarte ușor ca aceasta să ajungă la armături. Oțelul are o rezistență bună la apă, însă atunci când mediul este ostil, umed în permanență, poate apărea fenomenul de coroziune. Corodarea armăturilor poate duce către ruperea acestora și implicit către scăderea rezistenței întregului ansamblu.
Cum te poate ajuta spuma poliuretanică pentru izolare subsolului?
Spuma poliuretanică este cunoscută majoritar pentru efectele sale benefice în ceea ce privește izolarea termică. Pentru că este un material dens și rezistent, cu un coeficient foarte bun de transfer termic, spuma poliuretanică este folosită pentru a limita schimburile de temperatură cu exteriorul la nivelul punților termice.
Totuși, aplicarea spumei poliuretanice are un efect major și în ceea ce privește protecția împotriva apei care se infiltrează la nivelul pereților subsolului sau ai demisolului.
Iată care sunt principalele avantaje pe care le aduce spuma poliuretanică în cazul izolației subsolului:
Spuma poliuretanică cu celulă închisă rigidizează suprafețele
Spuma poliuretanică cu celulă închisă este mai rigidă decât spuma poliuretanică cu celulă deschisă, iar rigiditatea ei este împrumutată și elementelor structurale izolate. Dacă este necesar, înainte de izolarea propriu zisă, este nevoie de uscarea temeinică a suprafețelor, astfel încât substratul să fie curat.
Rigidizarea este foarte importantă mai ales în contextul împingerii laterale a pământului, care apasă asupra pereților subsolului sau demisolului. De asemenea, spuma poliuretanică are o comportare foarte bună la seism, acolo unde mișcările laterale solicită foarte mult structura.
Spuma poliuretanică nu consumă foarte mult spațiu
Unul dintre marile avantaje ale spumei poliuretanice este acela că nu este consumatoare de spațiu, așa cum se întâmplă în cazul altor materiale de izolare.
Aplicarea nu necesită structuri adiacente, cum ar fi elemente din profile mecanice, pentru că materialul se poate aplica direct pe suprafață, cu mișcări line stânga- dreapta. Spuma poliuretanică va expanda, iar în cazul spumei poliuretanice cu celulă închisă vorbim despre o umflare limitată, de o expansiune mai puțin violentă, față de cazul spumei poliuretanice cu celulă deschisă.
Spuma poliuretanică oferă izolare acustică
În subsoluri, demisoluri sau beciuri sunt adesea montate și elemente de instalații, cum ar fi hidrofoarele sau vasele de expansiune. Acestea pot fi zgomotoase, însă prin izolația subsolului cu spumă poliuretanică se reduce foarte mult nivelul de zgomot, spre zonele superioare ale casei.
De asemenea, dacă vrei să transformi subsolul în birou sau în zonă de lectură, atunci izolarea cu spumă poliuretanică te va ajuta să te bucuri de un spațiu călduros și intim.
Spuma poliuretanică oferă o variantă sigură de izolare
Izolarea subsolului cu spumă poliuretanică face de multe ori obiectul discuțiilor cu privire la modul de comportare al materialului sau cu privire la noxele eliminate în aer.
Din fericire însă, există studii care atestă siguranța spumei poliuretanice, chiar și în contextul folosirii în camere cu umiditate ridicată.
Spuma poliuretanică este o variantă economică de izolare
Comparativ cu alte materiale de izolare, care au de asemenea caracteristici foarte bune în ceea ce privește anveloparea elementelor de construcții, spuma poliuretanică este o variantă relativ ieftină.
Pentru aplicarea acesteia nu sunt necesare utilaje sau scule speciale, nu este nevoie de echipe de muncitori și nici costul materialelor nu este foarte mare.
Un studiu de caz, realizat asupra vatei minerale bazaltice, arată faptul că în ciuda unor costuri reduse cu materialul, costul total al lucrării depășește cu mult costurile lucrărilor de izolare cu spumă poliuretanică.
Spuma poliuretanică izolează în spațiile greu accesibile ale subsolului
Este cunoscut deja faptul că spuma poliuretanică are o consistență lichid-vâscoasă, care permite aplicarea facilă chiar și în cele mai dificile zone. Firește, pentru zonele de subsol și demisol poate fi folosită vata minerală bazaltică sau vata de sticlă, sau chiar polistirenul, însă niciunul dintre aceste materiale nu are fluiditatea și elasticitatea necesare pentru a acoperi detaliile complexe de realizare a izolației în zone complicate ca formă.
Izolarea subsolurilor este o îmbunătățire care rezistă foarte bine peste ani, în ciuda faptului că vorbim despre incinte intens solicitate. Chiar și așa însă, spuma poliuretanică nu se tasează în timp și grație densității nici nu permite dăunătorilor să își construiască cuiburi în interiorul straturilor de izolare.
O izolație cu spumă poliuretanică cu celulă închisă are o durabilitate foarte mare, uneori chiar pe întreaga durată a unei construcții, fără a fi necesare alte operațiuni de refacere a straturilor.
Etapele izolării subsolului
Pentru a izola în mod corect un subsol sau un demisol este necesar să fie respectați câțiva pași importanți. Doar în acest fel lucrările pot avea rezultatele scontate și vor crește eficiența termică a spațiilor.
Pasul 1. Verificare substratului
Substratul din beton trebuie să fie inspectat înainte de aplicarea spumei poliuretanice. Este nevoie să fie verificate eventualele fisuri, iar aici este importantă verificarea sub aspectul umidității acestora.
În cazul fisurilor prin care nu curge apa sau care nu sunt umede, nu este necesar să se intervină altfel decât prin umplerea fisurilor cu lapte de ciment sau mortar fin. În cazul în care însă prin fisuri se scurge apa, denotând infiltrații puternice, este nevoie de stoparea acesteia cu ajutorul unei rășini poliuretanice, care va reacționa în prezența apei.
Fisurile prin care curge apa sau fisurile umede pot apărea atât la nivelul pereților, cât și la nivelul subsolului. Pentru că subsolul este în contact direct cu solul, infiltrațiile de apă pot apărea prin oricare dintre aceste zone.
Pasul 2. Repararea suprafețelor
Înainte de aplicarea spumei poliuretanice este necesară repararea golurilor și a fisurilor. În acest fel te asiguri că suprafața este perfect plană, pregătită pentru aplicarea straturilor ulterioare. În acest stadiu poate fi aplicată pentru precauție chiar și un strat de hidroizolare interioară.
Pentru zonele de pardoseală se recomandă reparații temeinice înainte de aplicarea izolației cu spumă poliuretanică deoarece aici apar cel mai adesea situațiile deficitare. Suprafețele trebuie să fie drenate, în cazul în care subsolurile au fost afectate de inundații. De asemenea, poate fi necesară aplicarea unei șape (autonivelante) cu ajutorul căreia să se obțină planeitatea pentru aplicarea izolației.
Pasul 3. Aplicarea spumei poliuretanice
Atunci când stratul suport este pregătit, se poate trece la aplicarea prin pulverizare a spumei poliuretanice, în varianta aleasă: spumă poliuretanică cu celulă deschisă cu grosime de strat de circa 10 cm sau minim 5 cm de spumă poliuretanică cu celulă închisă
Sfaturi pentru protejarea subsolului izolat cu spumă poliuretanică
Dacă ai realizat izolația cu spumă poliuretanică cu celulă închisă la nivelul subsolului, este recomandat să protejezi structura de problemele ce pot apărea în timp. Iată care sunt aspectele la care ar trebui să fii atent, astfel încât subsolul să fie protejat.
Instalează trotuare perimetrale, în jurul locuinței
Trotuarele perimetrale au rolul de a deversa apa provenită din precipitații și de a o direcționa spre rigolele de colectare a acesteia.
Se recomandă ca trotuarele perimetrale să aibă o pantă stabilită în funcție de caracteristicile terenului și de necesitatea eliminării apei.
Izolează zona de soclu
Soclul casei este un fel de centură, care leagă zona superioară a locuinței, suprastructura, de zona inferioară, cum ar fi subsolul sau demisolul. Izolarea și hidroizolarea soclului devin aspecte imperios necesare, deoarece doar în acest fel pot fi prevenite infiltrațiile de apă la nivelul locuinței, atât în plan vertical, cât și orizontal.
Izolarea se popate face tot cu spumă poliuretanică, asigurându-se astfel o continuitate perfectă între elementele constructive ale casei la nivel de izolație termică.
Realizează în mod corect sistemul de colectare a apei pluviale
Sistemul format din jgheaburi și burlane este vital pentru protecția locuinței de infiltrații. Practic, apa în subsol sau demisol se poate infiltra din două surse. Pe de o parte vorbim despre apa din sol (precipitații sau pânza de apă freatică), iar pe altă parte vorbim despre acumulări de apă de suprafață, provenite din colectarea deficitară a precipitațiilor.
Jgheaburile ar trebui așadar să colecteze apa din precipitații, de la nivelul pantei acoperișului, pentru ca mai apoi aceasta să se scurgă, prin intermediul burlanelor, la nivelul solului. Este nevoie de instalarea unor coturi care să direcționeze apa din sistemele pluviale spre rigolele de colectare, pentru ca aceasta să nu se mai acumuleze în sol, spre infiltrarea acesteia în structura betonului din subsoluri și demisoluri.
Contactează-ne cu încredere
Izolațiile termice realizate cu spumă poliuretanică au devenit în timp din ce în ce mai cunoscute și utilizate, chiar dacă pe piața de profil există și alte materiale de izolare. Pentru că spuma poate fi folosită și în cazul detaliilor arhitecturale mai complexe, aceasta câștigă teren și pare a fi preferată și în următorii ani.
Apelează la consultanții noștri dacă ai nevoie de mai multe informații cu privire la spuma poliuretanică și la modul de utilizare a acesteia. Dacă ai nevoie de izolarea unui subsol sau demisol, sau de izolarea oricărui tip de element structural, te așteptăm cu detalii personalizate pentru a-ți oferi garanția unor lucrări de calitate.